Click.ro - Iată pătura antistres

Trăim în secolul 21, aşa că nu ne mai miră apariţia altor şi altor aparate "revoluţionare" ce pot trata diverse probleme de sănătate. Recent, a sosit în România un aparat pe cât de mic pe atât de "forţos", ce tratează depresia, reumatismul etc. Cel puţin aşa anunţă deţinătorul francizei, salonul "Biyovis" din Capitală.

Specialistul Kinga  spune că, în doar  14 şedinţe, poţi scăpa complet  chiar şi de o depresie

Specialistul Kinga spune că, în doar 14 şedinţe, poţi scăpa complet chiar şi de o depresie

Acest principiu stă şi la baza aparatului Magnevis, ce foloseşte un câmp magnetic pulsator pentru a trata anumite afecţiuni fizice.

Fiecare organ are un interval de rezonanţă, care se schimbă în cazul unei boli. Pentru vindecarea organului respectiv, rezonanţa trebuie refăcută, iar aparatul Magnevis este construit tocmai în acest scop.

Frecvenţele magnetice ce trebuie transmise către organul afectat sunt inscripţionate pe un CD. Discul este introdus într-un DVD-player obişnuit ce este conectat la aparatul Magnevis şi la o saltea specială. Astfel, pacientul nu trebuie decât să stea întins pe salteaua prin care sunt emise frecvenţele magnetice.

Larisa, fosta soţie a gimnastului Ma­rian Drăgulescu, a testat Magnevis pe pielea ei: "Mă interesează în mod special pentru a-mi trata reumatismul şi depresia".

Durata unei şedinţe este de 30-60 de minute, în funcţie de afecţiunea ce trebuie tratată şi, în consecinţă, de programul (inscripţionat pe un CD) ce trebuie folosit.

Preţul unei şedinţe este de 100 RON, indiferent de durată sau afecţiune. Iar un abonament de 14 şedinţe (atât cât ar fi necesar pentru rezolvarea oricărei afecţiuni) este de 900 RON.

Aparatul mai tratează alte 9 probleme

Aparatul Magnevis, calificat în categoria de aparate auxiliare de tehnologie medicală, se găseşte în România doar la "Biyovis" (www.cdsb.ro) - str. dr. C-tin Severeanu nr. 29, et. 1 (zona Cotroceni), tel.: 0735.522.880. Iată afecţiunile ce pot fi tratate:

Migrene şi dureri de cap. Programul special pentru aceste afecţiuni este capabil să amelioreze şi să trateze migrenele. Efectul cel mai întâlnit al terapiei e reducerea frecvenţei formării migrenelor. Este recomandată folosirea programului şi cu scop preventiv.

Sistemul imunitar. Se recomandă oricărui organism slăbit, persoanelor care răcesc frecvent, îşi revin greu după boli, au slăbit mult, obosesc repede sau sunt somnoroşi. De asemenea, e benefic înainte şi după orice intervenţie chirurgicală.

Coloană, reumatism, articulaţii. Se pot trata problemele locomotorii, durerile de spate, problemele articulaţiilor şi bolile reumatice.

Dureiri de articulaţii. Se foloseşte, de obicei, în combinaţie cu programul pentru reumatism.

Depresii. Acest program îmbunătăţeşte starea generală şi e recomandat oricui. Printre simptomele "atacate" sunt lipsa vitalităţii şi tulburările de somn.

Alergii. Se pot trata cu acest program atât alergiile cunoscute, cât şi cele necunoscute.

Discopatii, hernii de disc. Hernia de disc, în afara durerilor de mijloc, cauzează dureri care radiază în membrele inferioare. După folosirea acestui program, simp-tomele se ameliorează până la dispariţie.

Diabet zaharat. Este un program special ce reduce nivelul de glicemie din sânge.

Arteroscleroza. Frecvenţele înregistrate pe acest CD-program sunt capabile să reducă calcifierile de pe pereţii arterelor sangvine. Rezultatele se obţin, însă, doar prin aplicarea regulată a programului...


Sursa: http://www.click.ro/actualitate/utile/Iata-patura-antistres-larisa-dragulescu_0_1078692194.html

 
Coş

Coşul este gol.